Cine si cand are nevoie de branding personal?
Cine si cand are nevoie de Branding Personal?
Facand o analiza a situtiilor reale in care este nevoie de branding personal, le-am identificat pe urmatoarele:
1. nu exista un brand personal si constructia trebuie sa inceapa de la 0;
2. exista un brand personal dar cu un public restrans care se doreste a fi largit, cum ar fi de exemplu cazurile sportivilor care sunt branduri in tara si se transfera la cluburi din strainatate, al politicienilor care devin euro-parlamentari sau migreaza “din local catre national” sau al artistilor care doresc sa se lanseze “afara”.
3. exista un brand personal cu un public tinta destul de extins dar este nevoie de schimbari, re-branding: poate fi cazul artistilor sau al unor personalitati care provin din sport si care doresc sa acceada catre functii politice sau administrative.
In cazul situatiilor 2 si 3 se poate trece la actiune atunci cand:
– brandul personal nu are recunoastere suficienta, fiind si situatia cea mai des intalnita;
– brandul personal nu este recunoscut in mod corect ;
– publicul tinta s-a schimbat, s-a extins sau si-a schimbat asteptarile:
– brandul personal nu se mai diferentiaza suficient de mult de celelalte brand-uri care se adreseaza aceluiasi public / target.
Brandingul personal, de unde pana unde?
Il consider parinte al Brandingului Personal pe Simon Buckingham, un teoretician al managementului care a introdus, incepand cu a doua jumatate a anilor ’90, cateva idei care prefigurau conceptul de Personal Branding: rankers si branders precum si unorganisations (pe care prefer sa il traduc neorganizat / nestructurat si nu dezorganizat).
Lui Buckingham si viziunii lui ii datorez inceputul meu antreprenorial. Am avut marea sansa sa gasesc lucrarea lui pe internet si sa o citesc la inceputul anilor 2000 dupa care, in 2001, am pornit prima mea experienta de antreprenor alaturi de alti cativa tineri entuziasti, compania de brokeraj in asigurari si consultanta in managementul riscurilor, autorizata cu numarul 001 de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor din Romania (CSA).
Simon Buckingham spune ca “organizatiile ar putea si chiar ar trebui sa se “de-structureze” (downstructure pe care l-as traduce mai degraba destucturare decat restructurare) – sa inlocuiasca procedurile si practicile statice si inflexibile cu tehnici care permit comunicarea si munca de la distanta. La fel si cu indivizii care pot si chiar trebuie sa se transforme din rankers (cei care urmeaza intocmai procedurile si practicile), in branders (cei care inovează munca)”. Dupa Buckingham, rankers sunt “precum niste clone greu de deosebit unii de alţti si care au subordonat propriile credinte, celor ale angajatorului”. In cazul ranker-silor, angajatii sunt dependenti de angajatori. In cazul brander-silor, lucrurile stau exact invers.
Dupa S. Buckingham, indivizii din “lumea ne-organizata” ar trebui sa fie Branders adica oameni care se privesc pe ei insisi ca pe niste branduri.
Materializarea ideilor lui Simon Buckingham este aparitia fenomenelor de co-working si net-working, a “lucrului de acasa” precum si cresterea numarului freelancerilor (branderi care prefera sa lucreze de acasa sau impartind cu altii asemenea lor spatii special amenajate pentru co-working in asa numitele hub-uri tehnologice).
